Despre proiect

Asociația Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională din România (APFFPR), în calitate de promotor al conceptului de digitalizare în activitatea profesională, implementează proiectul „Competențele digitale – adaptare accelerată la schimbare a IMM-urilor din Regiunea Nord-Vest”, pe care îl derulează, ca unic Beneficiar, în perioada octombrie 2022-decembrie 2023. Proiectul este co-finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 2.545.662,07 lei, prin finanțare nerambursabilă din Fondul Social European 2.163.812,75 lei și din Bugetul Național 381.849,32 lei.

Obiectivul general al acestui proiect îl constituie îmbunătățirea competențelor digitale ale angajaților din IMM-uri care își desfășoară activitatea în sectoarele economice sau domeniile identificate conform Strategiei Naționale pentru Competitivitate  (SNC) și Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (SNCDI), ca o cerință imperios necesară adaptării la schimbare.

Grupul-țintă al proiectului este format din 305 angajaţi provenind din cel puţin 60 de IMM-uri din toate cele șase județe din Regiunea Nord-Vest: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj.

Activitățile de bază din cadrul proiectului se referă la:

  • furnizarea de cursuri gratuite în competențe digitale;
  • sprijinirea potențialului de digitalizare a companiilor participante pentru organizarea de programe de formare profesională la locul de muncă;
  • conștientizarea importanței participării angajaților la programe de formare profesională continuă.
  • Competențe informatice de bază (Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint, Access, utilizare Internet) – curs acreditat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației
  • Utilizare program informatic Microsoft Project (35 dintre IMM-urile participante vor primi gratuit licența MS Project, în valoare de 6.000 RON)
  • Marketing online (creare profil profesional pe rețele de socializare, promovare pe Google, Facebook, LinkedIn, Instagram)
  • Managementul platformelor de comunicare online (Zoom, WebEx – în vederea eficientizării comunicării interne și cu clienții)
  • Utilizare platforme de plăți și servicii electronice ale instituțiilor statului (Spațiul Privat Virtual, ghiseul.ro, depunere declarații, plată impozite și taxe)
Începe acum să acumulezi competențe digitale!

Rezultate așteptate

Prin intermediul proiectului, se vor oferi cursuri gratuite de formare profesională angajaților din IMM-uri din Regiunea Nord-Vest, în domenii din sfera digitalizării:

Participanții la aceste cursuri vor dobândi noi competențe digitale pe care le vor putea implementa la locul de muncă, iar absolvenții vor primi certificate de participare la programele de formare. Un alt demers important este faptul că, prin intermediul proiectului, 35 de IMM-uri vor beneficia de sprijin pentru implementarea unei platforme de e-learning, utilă în procesul de instruire în domeniul digitalizării. Astfel, întreprinderile mici și mijlocii care vor participa, prin intermediul angajaților, la activitățile din cadrul proiectului vor dobândi o serie de avantaje notabile în sfera digitalizării, fiind mai bine pregătite pentru a gestiona dinamica schimbării.

 
Ultima modificare: joi, 6 aprilie 2023, 13:09